Home
Notă informativă cu privire la organizarea și desfășurarea seminarelor instructiv-metodice ale profesorilor de limba și literatura română
„Scopul educaţiei ar trebui să fie
pregătirea unor oameni care să acţioneze
şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp,
să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor
– Albert Einstein
Evaluarea este procesul de colectare sistematică orientată de obiectivele definite, a datelor specifice privind evoluția și/sau performanța evidentă în situația de evaluare, de interpretare contextuală a acestor date și de elaborare a unei judecăți de valoare cu caracter integrator care poate fi folosită în diverse moduri, specificate însă în momentul stabilirii scopului procesului de evaluare.
A determina o strategie de evaluare înseamnă a fixa când evaluezi, sub ce formă, cu ce metode și mijloace, cum valorifici informațiile obținute și în funcție de expectanţele obţinute, elevul își va modifica strategia de învățare, profesorul pe cea de predare. Proiectul educațional nu este doar o strategie de formarea, integrarea a competențelor elevilor ci și o strategie eficientă de evaluare a acestora.
În acest context, în conformitate cu Programul Complex de activitate al Direcţiei Generale Învățământ Cahul, art.12 al Regulamentului de organizare și funcționare al DGÎ Cahul, aprobat la ședința Consiliului Raional la data de 22.12.2015, și în scopul asigurării formării continue a profesorilor de limba și literatura română, au fost organizate și desfășurate seminare instructiv-metodice „Strategii didactice de evaluare a cunoștințelor elevilor la limba și literatura română – proiectul educațional” după cum urmează:
- Seminar instructiv-metodic al profesorilor de limba și literatura română, șc. națională, gim. „M.Kogălniceanu”, s. Cotihana;
- Seminar instructiv-metodic al profesorilor de limba și literatura română, șc. alolingvă, gim. „L.Ukrainka”, s. Lucești;
Activitățile din cadrul seminarelor au fost proiectate având următoarele obiective:
- Valorificarea tehnologiilor optime de evaluare a performanțelor elevilor prin aplicarea eficientă a instrumentelor de evaluare;
- Valorificarea temei de cercetare recomandată de către MECC în anul de studii 2018-2019;
- Asigurarea schimbului de experiență.
DGÎ Cahul aduce mulțumiri managerilor școlari – dnei Marin Nadejda – director gim. „M. Kogălniceanu”,s. Cotihana și dnei Carp Tatiana, directorul gim. „L.Ukrainka”, s. Luceși; profesorilor de limba și literatura română – Leșan Natalia, Irimia Maria, Peredenco Emilia, pentru buna organizare și desfășurare a seminarelor.
La activități au participat 55 cadre didactice din instituțiile de învățământ general din raion.
Em. Stănilă Iulia, specialist principal – metodist
0 299 2 39 71




