Home
Sâmbătă, 26 octombrie 2019 în incinta Universității de Stat ”Bogdan Petriceicu Hasdeu”, din mun. Cahul s-a desfășurat seminarul instructiv-metodic pentru profesorii de chimie și biologie, cu tema: Elaborarea mijloacelor didactice interactive
În cadrul seminarului au fost organizate 3 sesiuni de lucru:
Sesiunea I : ”Rolul mijloacelor didactice interactive”
a avut ca moderator pe d-na Gabin Georgeta - specialist principal – metodist al DGÎ Cahul.
D-na Gabin G. – având ca temei baza lucrărilor multor specialiști în pedagogie (C. Cucoș…), a promovat rolul mijloacelor didactice interactive create de profesor sau elevi în cadrul orelor de biologie și chimie ca suport și motivare pentru cunoașterea și înțelegerea structurii și funcționării materiei vii.
Sesiunea II: ”Cuvântul – cea mai puternică unealtă pe care o are profesorul”
a debutat cu o lansare de carte, două volume întitulate ”Puterea cuvântului ”, avîndu-l ca autor pe Vasile Curjos – Lector universitar, Departamentul Inginerie și Științe Aplicate din cadrul US Cahul.
D-ul V. Curjos – pedagog cu peste 50 ani de activitate a reușit să-i convingă pe cursanți și participanți la seminar că pe lângă mijloacele didactice interactive, ”CUVÂNTUL” este cheia succesului în instruirea și educarea tinerii generații.
Sesiunea III: ”Utilizarea diverselor resurse pentru elaborarea mijloacelor didactice interactive”.
La această sesiune, profesorii de biologie și chimie care au finisat cursurile de formare continuă, au realizat evaluarea finală prezentând colegilor din municipiu mijloacele didactice de concepție proprie, care vor ajuta la formarea competențelor intelectuale la elevi atât în cadrul orelor predate cât și a activităților extracurriculare.
La sfârşitul activităţilor sus-numite, D-na Barbă Maria - Directorul Centrului de Formare Continuă, a vorbit despre aportul adus de Universitatea de Stat ”Bogdan Petriceicu Hasdeu”, din Cahul ca centru de formare continuă în instruirea cadrele didactice din municipiu și despre noile Tendințe și orientări în formarea cadrelor didactice”. Raportorul a evidențiat că Universitatea dispune de o bună bază teoretico-materială pentru instruirea cadrelor didactice.




